Pentru noi romanii partidele politice au devenit un subiect de dezbatere abia dupa 1989. Oamenii aveau idee si inainte care este rostul partidelor si cum se deosebesc ele pe esichierul politic. Ceea ce stiau era bazat mai mult pe informatiile istorice si memoriile de dinainte de 1947, cat si pe ceea ce ajungea la urechile noastre din Occident. In general trebuie spus ca romanii vedeau partidele politice ca fiind forma de conducere cea mai capabila sa asigure un echilibru societatii. Fara o experienta directa, aceasta prezumtie parea de bun simt si foarte credibila.

    A venit insa timpul ca romanii sa simta pe pielea lor ce inseamna partidele politice. Dupa zece ani de experienta, ei au o cu totul alta impresie astazi. In Romania partidul politic este forma cea mai bine organizata de jaf, minciuna si distrugere. Presa jurnalistica a ultimilor zece ani abunda de articole referitoare la faradelegile comise de membrii diferitelor partide indiferent de culoarea lor politica. O adevarata mafie a impanzit tara cu tentaculele ei, iar membrii partidelor sunt o importanta parte a acesteia.

    Si totusi, la o privire mai atenta, acest fenomen nu trebuie sa fie atat de surprinzator. Daca e sa facem o analiza a conceptului de “partid politic” vom putea capata o imagine mai corecta a rolului sau ultim, intrinsec legat de evolutia istorica a societatii moderne.

    Partidul politic apare in istorie imediat dupa inceperea revolutiei industriale, odata cu aparitia burgheziei ca noua clasa a societatii. In conditiile istorice date, burghezia capata acea constiinta de clasa si intelege ca interesele sale, oricare ar fi ele, nu pot fi servite decat prin acapararea puterii politice. Astfel se naste intrumentul de lupta “democratica”: partidul politic. Puterea politica controlase pana atunci puterea economica. Acest fapt avea sa se rastoarne odata cu aparitia partidului politic. Determinati de aceleasi interese economice, reprezentantii burgeziei obtin puterea politica folosind-o pe cea economica. Odata ajunsi la putere ei promoveaza legi favorabile lor astfel incat sa-si sporeasca bogatia personala si puterea economica.

    Daca interesele economice ale bogatilor erau aceleasi, ambitiile politice personale au determinat crearea fenomenului de diversificare a esichierului politic. Ascunsi in spatele doctrinelor de partid, membrii acestora nu urmareau in ultima instanta decat acapararea puterii. In fond, doctrina de partid era aservita intereselor de grup. Avand insa nevoie de voturile populatiei acestia trebuiau sa faca o serie de promisiuni, parte dintre ele fiind chiar respectate, ca sa-si pastreze puterea politica. Indiferent insa cine ajungea la putere, membrii partidului respectiv beneficiau cel mai mult, restul cetatenilor de rand ramanand sa-si duca viata nu cu mult mai bine decat inainte. Rezultatul acestui fenomen pe care unii il numesc “alternanta la putere” se poate observa astazi foarte bine in Occident si in special in SUA. Acolo, prapastia dintre cei bogati si marea masa a oamenilor de rand se adanceste continuu. Uniunile sindicale abia obtin cresteri salariale de 5-10 % la fiecare 2, 3 ani, in schimb profiturile corporatiilor, adica a marilor magnati capitalisti cresc anual cu procente cu cel putin doua zerouri la coada. Dupa mai bine de un secol de “democratie” Occidentul s-a separat clar intre o mica patura de bogati si marea masa a indivizilor. Este de notorietate nivelul intelectual scazut si cultura generala precara a acestora din urma.

    In acest context, fenomenul politic romanesc de dupa 1989 nu face decat sa demonstreze acuratelea concluziilor de mai sus, si inca intr-un mod foarte expresiv. Diferenta consta insa in faptul ca la noi cei care au acaparat puterea nu erau bogati inainte si ca atare au folosit-o ca sa se imbogateasca. In degringolada generala, Iliescu a acaparat puterea folosindu-se de o anumita reputatie si de naivitatea oamenilor. Dar acest individ a fost motivat de o singura dorinta: sa fie presedinte cu orice chip, cu orice pret, fara sa-i pese de nimic altceva. Cei sase ani cat acesta a mimat conducerea au fost anii in care s-au pus bazele coruptiei si mafiei generalizate. Odata inradacinate, acestea au devenit instrumentele noii puteri si probabil vor ramane in slujba puterii indiferent ca ea se cheama PDSR, PD, PNTCD, PNL sau orice altceva. In plus, cand e vorba de interese economice, politicienii romani se raliaza netinand cont de apartenenta lor politica.

    In societatile dezvoltate de azi, rolul principal al partidului este de a fi instrument politic de lupta democratica pentru controlul puterii economice. Iar numai ca efect secundar acela de a servi o parte din interesele generale ale membrilor societatii. Sunt aceste concluzii prezentate pana acum ceva nou? Fara indoiala ca nu. Multi altii inainte au incercat sa rupa acest cerc vicios, fiecare dupa ideile si puterile sale. Cea mai des intalnita forma a fost crearea unor partide care isi propuneau sa castige puterea, iar odata ajunse acolo sa aplice o serie de legi cu caracter social, dar care loveau in economie. Exemple de factura mai recenta pot fi Franta si Suedia. Pe termen mediu aceste politici au slabit insa puterea economica a tarilor respective. Deci, inca o data, cercul visios s-a pastrat.

    Si totusi poate fi rupt cercul vicios? Noua paradigma prezentata aici incearca acest lucru. Ea se bazeaza pe interzicerea participarii partidelor de orice forma la viata politica si promovarea individului ca rezultat al votului uninominal, apartinic. Care ar fi avantajele unui astfel de context politic? Cateva dintre ele sunt prezentate in continuare.

    In primul rand, sistemul de promovare in structurile de conducere ar fi cel valoric, bazat pe rezultatele concrete ale candidatilor facute in interesul comunitatii. Persoanele manate numai de ambitii economice ar avea mult mai mici sanse de reusita in acest sistem pentru ca n-ar mai fi aparate de un partid "muma buna", adica de un grup de interese.

    Indivizii angajati in structurile de conducere si-ar putea exprima mai liber ideile si convingerile personale, fara sa fie incorsetati de apartenenta de partid si doctrina acestuia. Deciziile lor ar fi mai obiective si mai realiste, ar functiona mai bine ca un instrument reglator si asigurator de progres.

    Structurile societatii in general nu ar fi afectate de lipsa partidelor. Aparatul legislativ s-ar putea debarasa de interesele de grup si ar permite o mai mare flexibilitate de amendare a legilor, de la caz la caz. Aparatul executiv s-ar putea concentra pe aplicarea in practica a programelor macro-economice fara sa-i fie teama de conotatiile politice. Aparatul judecatoresc n-ar mai fi aservit intereselor de partid sau celor economice. Iar in ultima instanta, cei care vor sa faca afaceri ar fi liberi sa o faca cu toate mijloacele legale pe care noua societate le va pune la dispozitie. Trebuie subliniat aici ca proprietatea privata si economia capitalista trebuie sa fie pilonii de baza pentru progresul social.

    Sigur ca asta nu inseamna ca odata instaurata o astfel de forma de conducere politica, toate problemele vor disparea de a doua zi. Dar un astfel de sistem ar avea o mult mai mare putere de autoreglare si ar fi mult mai moral. Se pot imagina reguli care sa stabileasca un astfel de mecanism. Spre exemplu, persoanele care doresc sa candideze sa fie obligate sa-si vanda toate activitatile aducatoare de profit, inclusiv actiuni sau participatii la profit.