Tara de dincolo de paduri si românii absoluti (2)

"Straine, pleaca de pe pamântul meu!"
"De unde-l ai, de zici ca-i al tau?"
"De la tatal meu."
"Si el de unde-l avea?"
"De la tatal lui."
"Si tatal lui de unde-l avea?"
"A luptat pentru el."
"Ei bine, si eu am sa lupt!"

Carl Sandburg, citat aproximativ

Pe de alta parte...

"Go West!" n-a fost inventat de bunicii lui John Wayne. Maghiarii au
experimentat asta cu peste un mileniu in urma - si fara sa fie primii.
Ce-i mâna pe ei incoace, ce-au voit acei viteji când au schimbat o
stepa cu alta - nu vom sti vreodata. Putem doar banui nostalgii
necicatrizate ascultând monodiile degraba frângatoare de inimi
sensibile ale splendidei lor muzici traditionale.

Când au aparut, Europa inca era cu mai toate mobilele in curte, pusa
pe mutat, zugravit, schimbat iar apartamentele pentru te miri ce
motive. Prea putini europeni aveau habar despre ei insisi ca sunt
europeni, asa ca noii veniti n-au intrigat neaparat prea mult. Si-au
dat un pic in petec la inceput, intrând fara sa mai descalece in
magazinele cu portelanuri, dar si-au luat repede seama. Cu o
adaptabilitate de aliens, au simtit a ce batea vântul si si-au lasat
girueta sa se orienteze spre cerintele epocii: statalitate (a nu se
confunda cu etatizarea de mai târziu) si inscrierea pe lista de
asteptare pentru comenzile sociale grase ce erau de prevazut odata cu
inceperea sapaturilor la fundatiile catedralelor.

Problema a fost ca s-au intins pur si simplu mai mult decât le era
plapuma. De la inceput, regatul maghiar a avut probleme cu
subpopularea teritoriului imens pe care il stapânea. Li se rupea inima
sa renunte insa la ceva, asa ca strainii au fost in general nu numai
bineveniti (cu conditia integrarii sociale), dar chiar invitati, cum a
fost cazul cu Teuton Security Services Ltd., angajati pe casa si masa
pentru paza Fagarasilor. Si tot de la inceput, regii Ungariei au
trebuit sa-si intrebuinteze (uneori foarte serios) autoritatea
impotriva tendintelor autonomiste ale Ardealului. Secuii stiau prea
bine ca sunt din alt trib si de mândria lor trebuia sa se tina seama.
In plus, absorbtia celor deja gasiti acolo nu fusese completa, iar
balcanicii care fugeau de crizele de autoritate ale unui Bizant ce se
apropia de andropauza nu aveau inca nevoie de viza (ca sa nu mai
vorbim de cei care erau deja cetateni de drept, cazul croatilor).

Toate conditiile, asadar, pentru aparitia unei Ungarii multicolore, cu
ros-alb-verde pronuntat, dar nu strident, in care fermenta sanatos un
Ev Mediu mai tolerant decât ne lasa azi prejudecatile sa ne imaginam.
Si in care Ardealul era o provincie cu personalitate proprie,
constienta de valoarea sa si de avantajele in fata metropolei.

Ce-i mult, nu-i bun, iar reciproca e intotdeauna adevarata. In
stralucirea amiezii lui Mathias Rex, umbrele palatelor capitalei
maghiare incep insesizabil si inexorabil sa se lungeasca. Ungurii n-au
fost intotdeauna asa strânsi la unison in jurul idealului national cum
ne apar azi. Au trebuit mai intâi sa piarda totul. Si au pierdut pe
mâna lor.

Sa nu-ti mai pese decât de micul dejun la Tiffany, sa-l faci mititei
pe Gyorgy Dozsa (Gheorghe Doja, pentru noi, majoritarii), sa-i legi pe
tarani de glie cu sapte funii si sa te astepti pe urma ca ei sa sara
sa te apere, numai pentru ca le-o cânti pe-aia cu telefonul ("Allons,
enfants de la patrie"), e cam naiv, pentru a fi politicosi.

Rascoala in urma careia Temesvar s-a umplut de miros de carne arsa a
precedat cu numai 12 ani inaugurarea de catre turci a macelariei
Mohacs (cuvântul maghiar pentru "dezastru"). Ungaria a fost transata
de vie pe din trei de catre varul Mustafa din Anatolia, in acea zi de
Taierea Capului Sfântului Ioan Botezatorul. Acolo, acum 470 si ceva de
ani, iara nu la Trianon, au pierdut ungurii Transilvania. Cu tot cu
Ungaria, de altfel. Ei spun ca dupa ce vestul a fost luat de austrieci
si centrul facut pasalic (ma va ierta doamna Academie ca nu scriu
pasalâc), Principatul Transilvan a ramas sa pastreze flacara Ungariei
independente. Se poate. Macar flacara, pentru ca Ungaria nu numai ca
nu mai era independenta, dar de fapt nu mai era de loc. Din motive
care ii privesc, turcii (ramânând suzeranii Transilvaniei) au pastrat
autonomia administrativa pe care provincia o avusese si inainte.

Orient Expresul cu semiluna pe locomotiva ramâne fara carbuni in gara
Viena si, in final de veac 17, ungurimea va avea placerea sa mai fie
impilata si de crestini. Ardealul pune din nou probleme mult mai mari
decât Ungaria centrala si austriecii au nevoie de vreo treisprezece
ani ca sa introduca progresistul jug de fier in locul celuilalt,
anacronic, deja mâncat de carii. Pentru urmatorii cam o suta saptezeci
de ani ei vor administra provincia fara intermediari.

Foloasele au fost, in timp, evidente pentru aproape toata lumea.
Dragutul de imperator avea insa tot mai des probleme cu crizele de
pubertate ale natiunilor, in care hormonii incepeau sa fiarba. Slavii,
deranjati tot mai mult de sula maghiara (din coasta), incep sa le
arunce mitocanisme gen "Inapoi in Asia mamii voastre", uitând ca ii
precedasera in Europa cu nici trei veacuri (ceea ce pentru un american
de azi e preistorie, in primul mileniu era alaltaieri). Când stii ca
ai muncit pe rupte, ca ai fost ce-ai fost si mai mult decât atat, ca
te-ai dat de ceasul mortii ca aparator al crestinatatii (fara sa te
uiti ca frantuzul dadea mâna cu turcul impotriva
Habsburghezo-mosierimii), pai sa nu-ti creasca tensiunea ? In mod
firesc, ostilitatea slavilor (si nu numai) si argumentele lor au dus
la aparitia nu a unui complex de inferioritate, ci a unuia de
superioritate, ale carui urmari (tragice, finalmente, pentru Ungaria)
aveau sa se vada in ultimele decenii pre-Trianon.

Daca ma iubesti... sari la '48... E-n regula. An negru, ca si
urmatorul. Totul incepuse frumos, cu Revolutia transmisa in direct pe
Eurovision. Daca n-ar fi fost acel ultim punct de pe lista de
revendicari (lista - a, revedicarile - ale ungurilor, evident),
alipirea Ardealului la Ungaria, cine stie cum ar fi aratat azi partea
asta de lume. Dar asa, majoritarii (da, da, de noi e vorba, deja eram
majoritari, chiar daca de nu prea multa vreme), decât sa se vada
democrati, dar unguri, au preferat sa se dea cu reactiunea. Rezultatul
a fost un macel reciproc, in care românii i-au intrecut in sfârsit pe
unguri (la numarul de victime din rândurile proprii).

Dupa aproape 20 de ani Viena este in situatia lui Hanno, vlastarul
genial si neviabil al Casei Buddenbrook. Slabita de papara trasa de
fratii nemti (aliati cu italienii), ultima solutie pare a fi (si chiar
a fost ultima) introducerea vagoanelor Mitropa pe linia Viena -
Budapesta. Ungurii isi uita generalii spânzurati si urca repede, sa nu
piarda primul tren favorabil in aproape trei veacuri jumatate. Pâna la
Trianon mai ramasesera cincizeci si ceva de ani.

Cetitorule... am fagaduit mai mult decât mi-a stat in slabele puteri.
De-om fi cu totii sanatosi, oi termina altadata, cu ingaduinta
dumitale, povestea minunata a iubirilor cu nabadai dintre fiii nostri,
fiicele lor si retiproca.