Si ce ploaie vine de la Kluj (4)

Sa vedem, cetitorule, inainte de a rasfoi ingalbenitele file de
Diktando cu insemnari din Viena '40, ce s-a mai intâmplat cu cei doi
megiesi dupa ce Ungaria iesea de la reanimare cam una-a-treia din cât
intrase, iar România parasea sala de fitness a istoriei intr-o forma
de zile mari.

România intre Trianon (recunoasterea Unirii) si dictatura lui Nea 34
(decesul oficial al democratiei interbelice): 18 ani ca cele 18
secunde ale trompetei ingeresti din "Penny Lane", am zice, caci orice
retrospectiva e usor euforizanta. De fapt n-a fost chiar asa frumos.
Coruptia era cât casa, iar casa - foarte inalta. Daca e adevarat ce
spun cinici versati cum ca ea, coana Coruptie, e lubrifiantul
democratiei, atunci a noastra mergea ca unsa. Dupa Marea Criza insa,
economia isi gasise cadenta. Pestele si brânza erau mâncarea
saracului, la orice colt de strada. Fara fractura nevindecata nici
azi, am fi fost acum - daca nu in Europa de Vest, in cea de Sud cu
siguranta. Cât despre minte, inima si literatura, o generatie care
avea sa sfârseasca in exil sau puscarie a facut - fara vorbe mari -
minuni. Era ceea ce Eliade numea "generatia fara program": inaintasii
fusesera ocupati ba cu semifinalele Unirii, ba cu asfaltarea Caii
Plevnei, ba cu prelungirea peretelui ca sa incapa harta.

Antisemitismul din România acelor ani merita o discutie aparte, care
nu-si are locul aici. (Tabloul nu e de loc simplu daca ii adaugam
antiromânismul unei parti a minoritatii evreiesti, finantarea Legiunii
de catre Auschnit in timp ce guvernul dadea la cap legionarilor care
incercau sa-i concureze pe negustorii evrei, camasile verzi tesute in
atelierele evreiesti, prietenia dintre Steinhardt si Noica).

Ardelenii si-au dat ceasurile inainte, dar adaptarea la noul fus orar
n-a fost neaparat prea usoara si nici lipsita de frecusuri. Perioada
dintre Alba-Iulia si Trianon a fost extrem de tulbure. Armata n-a
ezitat sa faca uz de armamentul din dotare conform regulamentelor in
vigoare, când la Cluj ungurii au protestat impotriva mutarii liniei de
demarcatie cu lozinci gen "România dodoloata / Pentru noi este o
hoata". Cu greu putem vorbi insa de discriminare etnica atât timp cât,
la nici doua saptamâni de la Unire, tipografii (romani 100 %) -
incinsi pâna la rosu de mânie proletara abil directionata de agenti
mai Rasariti - fusesera macelariti la doi pasi de Palatul Regal.
Ferdinand nu s-a incoronat la Alba-Iulia decât la doi ani dupa Trianon
- si gândindu-ne ca Maniu n-a participat la ceremonie, putem deduce ca
intârzierea nu s-a datorat doar faptului ca nu fusese terminata
catedrala. Reforma agrara a mai imbunat spiritele, mai ales ca -
oricât ar fi vrut sa "ia Ardealul" - grofii unguri fugisera lasând
pamântul la locul lui, asa ca a fost de-ajuns pentru toata lumea.

Estimp, la vest de noua granita amiralul fara iesire la mare se
declara regentul unui regat fara rege si facea exercitii de navigatie
pe Balaton cu "Pluta Meduzei", folosind aceeasi portavoce ca pe
cuirasatul ramas la Fiume. Ungaria era izolata rau de tot; vecinii,
cine stie de ce, nu erau prea prietenosi si tot incheiau intre ei
amenintatoare aliante defensive. In Vest nu avea nici pe departe
trecerea de azi: era o tara invinsa si politetea diplomatica nu facea
eforturi prea mari sa ascunda raceala. Pe umarul cui sa plângi
dezmembrarea unui regat milenar, daca nu pe al fostilor kamarazi de
transee ? Aliantele nepotrivite au fost o fatalitate pentru Ungaria in
acest secol, pâna când si-a asumat riscul de a intesa o ambasada cu
turisti din RDG. Pâna una-alta bunicii viitorilor turisti cântau cu
foc "Revansa-n cuget si-n simtiri" si ungurii, popor muzical, nu s-au
putut abtine si au inceput sa joace pe melodia respectiva. Coristii
insa nu prea i-au luat in seama la inceput, mai ales ca
siebenburghezii erau mai multumiti in România Mare decât in Ungaria
similara. In cadrilul ciudat care se desfasura in acei ani, ungurii
s-au pomenit dând mai des mâna cu Benito, macaronar de-al nostru,
decât cu cel care - neuitându-si prima meserie - voia sa dea fatadei
Europei o zugraveala pentru o mie de ani. Destul de repede deveni insa
evidenta convergenta intereselor, nemtii neuitând sa mai arunce din
când in când un ochi pe panoul de alarma, ca sa controleze daca
beculetul "Petrol românesc" nu incepe sa pâlpâie.

Intr-o zi de august, pe când românii sarbatoreau calmi cinci ani de
când urma sa inceapa insurectia armata antifascista si
antiimperialista, von Ribbentrop fu invitat de omologul sau sovietic
la un cocktail. Subiectul principal de conversatie a fost excursia pe
care cei doi o planuiau in Polonia pentru septembrie. Unele chestiuni
minore au fost de asemenea lamurite ca intre prieteni.

[...]

Primii care s-au repezit au fost rusii. Exista deja o mica Moldova
sovietica (aproximativ de forma Transnistriei actuale), asa ca Armata
Rosie, vesnic insetata (de dreptate, fireste), n-a avut de facut decât
sa vina la Nistru cu grabire si sa-l sece dintr-o sorbire, reunindu-i
astfel pe fratii samavolnic despartiti la 1918. Soldatii români in
retragere au simtit pe pielea lor optimismul exagerat al unor
conlocuitori carora nici prin cap nu le trecea ca acei soldati s-ar
mai putea si intoarce.

Trianonul in versiunea româneasca a continuat cu ceea ce astazi
ungurii cei mai lucizi recunosc a fi fost o greseala. Una era sa
inghita teritorii slovace cu populatie predominant maghiara si alta -
ditamai "coridorul" cu populatie mixta spre secuime. Pofta vine insa
mâncând, iar de doi ani Ungaria reincepuse sa manânce vartos si sa-si
probeze din nou vechile rochii. Discutiile n-au ocolit propuneri ale
românilor ardeleni vizând varianta unei Transilvanii independente sau
cea a unirii Ungariei cu România sub un acelasi rege. Ungurii au ales
insa varianta cea mai proasta, partajarea teritoriului, pregatind cu
mâna lor pierderea prazii prin indecizia si lipsa de inspiratie din
timpul razboiului. Si a fost cum au ales ei - nici atunci nu aveai cum
sa te pui cu arbitrii.

Tragedia umana care a urmat a fost considerabila, chiar daca aproape
toate crimele au fost comise doar in primele 2 - 3 luni, pâna când
administratia maghiara civila a inlocuit-o pe cea militara. La sud de
granita lucrurile nu au stat cu mult mai bine. Noi le stim pe ale
noastre, ei pe ale lor. Suferinta unor oameni nevinovati nu a fost
vreodata rascumparata cu ceva.

In Biblioteca Babel, cetitorule, la parter, Borges te poate conduce cu
ochii inchisi spre raftul in care vei gasi "Ultima licorna". Merita
facut drumul pentru a afla din cartea aceea cum cineva poate vorbi
"incet, ca si cum ar apropia marginile unei rani". Numai astfel s-ar
cuveni vorbit despre nenorocirile acelor ani, incercând sa nu rupem
crusta de pe o rana prea proaspata pentru (inca) prea multi oameni.

Dupa asemenea calamitati, faptul ca 50 000 de bulgaroaice imbracate in
alb au marsaluit de la granita de sud a Cadrilaterului la cea de nord,
reluând in stapânire un pamânt pe care noi ziceam ca l-am luat inapoi
de la turci, iar vecinii plângeau ca l-am luat de la ei, nu mai putea
apare decât pitoresc.

Nu te intrista, cetitorule; e adevarat, ii lasam pe puternicii zilei
sa intre pe cai albi, care in Viena, care in Kolozsvar; dar povestea
nu se sfârseste aici. Cu bine, deocamdata, pentru pâna când vom
taifasui despre cum a fost la razboi si mai ales dupa.